IT & C

Epicentrul invenţiilor e la Geneva

Cea de-a 35-a ediţie a Salonului de Invenţii de la Geneva şi-a deschis miercuri porţile. Manifestarea durează pană poimaine şi adună laolaltă idei excentrice şi prototipuri care vor deveni producţie de serie în curand. Cine s-a plictisit de şahul tradiţional găseşte la Targul de Invenţii de la Geneva, deschis miercuri, un prototip spaniol cu un nou design, cu o tablă în formă de stea, modulară, care permite participarea a trei, patru sau chiar şase jucători concomitent, relatează AFP. La cea de-a 35-a ediţie a Targului de Invenţii din oraşul elveţian au expus peste 700 de "magicieni" ai prototipurilor, din peste 42 de ţări. Manifestarea din această primăvară îi are ca invitaţi de onoare pe cercetătorii de la prestigiosul Centru European pentru Cercetări Nucleare (CERN), din Geneva, care vor prezenta un portofoliu al celor mai recente invenţii şi tehnologii dezvoltate sub auspiciile instituţiei, conform AFP. IDEI. De la "GPSolat", compasul digital care serveşte ca reper de orientare pentru rugăciunile de peste zi ale musulmanilor, pus la punct de către malaesianul Azmi bin Awang Md Isa, sau trecand pe la standul iranienilor Mohsen şi Roya Eivazi, care au patentat un pantof special destinat celor cu handicap locomotor, originalitatea este prezentă peste tot.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele