IT & C

Doi bărbaţi şi o femeie lapidaţi şi ucişi cu pietre, pentru adulter

Doi bărbaţi şi o femeie au fost lapidaţi şi ucişi cu pietre pentru adulter de către militanţi membri ai unei grupări islamiste, într-o zonă tribal ă pakistaneză, au anunţat joi surse oficiale locale, citate de AFP. Execuţiile efectuate de membri ai grupării Lashkar-e-Islam / Armata Islamului/ au avut loc miercuri, în regiunea Bara, din districtul tribal Khyber, la frontiera cu Afganistanul , în faţa unei mulţimi de aproximativ 800 de oameni. Militanţii conduşi de un lider religios local, Mangal Bagh, au pătruns cu forţa într-o casă, în care, conform locuitorilor, cele trei victime, doi localnici şi o străină, desfăşurau ''activităţi ilegale''. ''Oamenii grupării Lashkar-e-Islam i-au arestat şi apoi anchetat , dovedind că se făceau vinovaţi de adulter'', a declarat pentru AFP un militant islamist. ''Păcătoşii'' au fost legaţi de un copac, iar oamenii s-au strans în jurul lor lovindu-i cu pietre. Doi membri ai grupării islamiste, mascaţi, le-au dat lovitura mortală cu focuri de mitralieră. Redusă la minimum în zonele tribale care se bucură de o largă autonomie, administraţia locală nu a intervenit, din cauza ''cutumelor şi tradiţiilor tribale'', a declarat pentru AFP un oficial local. Confruntările între facţiunile religioase rivale provoacă frecvent victime, în Pakistan, notează AFP.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele