Bifrost, sub scoarta Pamantului

Hai sa construim mai multe orase marine “Aquarius”, spune americanul Marshall T. Savage, caci vor fi entitati rentabile economic, care au o perspectiva grozava: vor fi capabile sa tezaurizeze energie. Inghesuind cateva asemenea insule artificiale in Oceanul Indian, socoteste el, putem face ca, la un moment dat, “ciorchinele” tropical sa preia energia furnizata de OTEC-uri, centralele termic-electrice ale “Aquarius”-urilor, pentru a dirija catre coasta de Est a Africii si de acolo catre ceea ce va purta numele de Podul Bifrost, construit de mecanici fie pe muntele Kilimanjaro (“Zapezile de pe Kilimanjaro”, Hemingway , va amintiti?), fie pe vecinii acestuia, Mount Kenya sau Mount Margherita. De ce? Pentru ca un calcul simplu ne arata ca lansarea unor rachete in afara Pamantului se face mai usor de la Ecuator. Construim, asadar, sub Kilimanjaro, un accelerator de masa cu levitatie magnetica, sub forma unui tunel lung de 250 km, incepand sub varful Ngorongoro, de la localitatea Nainokanoka. Tunelul va trece pe sub campia Serengeti, pe sub defileul Olduvai si va “scuipa” rachete spre cer, de pe buza caldarii Kobo, din chiar varful piscului Kilimanjaro, la 5.600 metri inaltime. Calatorind pe o unda de soc (un “calaret al undelor”), capsula construita din carbon-carbon armat va fi, de fapt, un expres-ghiulea, pe care il propulseaza, cu viteza foarte mare (pana la 5 km/sec.) electromagneti supraconductori, deci campuri magnetice foarte puternice - electromagneti incorporati in sina in fata capsulei o atrag iar magnetii din spatele acesteia o resping - in tubul vidat, deci cu frecare mica. (continuarea in Cronica Romana )