IT & C

AOL testează un serviciu video

AOL a anunţat lansarea unei versiuni de teste a unui serviciu video online. Noul serviciu, numit AOL Video, le va permite utilizatorilor să caute secvenţe video pe internet, să-şi posteze propriile clipuri, să cumpere şi să vizioneze gratuit mii de emisiuni TV de pe 45 de canale pe aproape orice tip de dispozitiv. Spre sfarşitul acestui an, utilizatorii vor putea de asemenea să se aboneze şi să închirieze producţii video, au anunţat reprezentanţii AOL. Printre producţiile oferite se vor număra emisiuni de la reţelele MTV, Nickelodeon, Comedy Central, A&E Television Networks, şi Warner Bros. Lansarea se produce într-un moment critic pentru divizia online a Time Warner, înaintea unei prezentări ce va fi făcută miercuri de AOL, prin care compania îşi va prezenta noul plan strategic. Analiştii cred că AOL intenţionează să ofere gratuit serviciile sale de e-mail şi web, pentru a-şi creşte veniturile din publicitatea online. Experţii spun că serviciul video al AOL ar putea avea o misiune grea, întrucat compania şi-a pierdut priza în randul utilizatorilor tineri, care sunt cei mai importanţi consumatori de servicii video online, conform analistului Jupiter Research, Joseph Laszlo. Grosul pieţei de servicii video online este deţinut de recent lansatul YouTube.com, care a ajuns la o cotă de piaţă de 31,2% în săptămana care s-a încheiat la 22 iulie, conform HitWise.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele