IT & C

Analiza unui zvon: Microsoft cumpara Yahoo!

Se vorbeste de multa vreme despre o astfel de ipoteza. Dupa luni de interes, stirea dispare din atentia publica, dar asteapta mereu, în umbra, noi evenimente pentru a se face auzita. Saptamana trecuta, cand sistemele de mesagerie instant Yahoo! Messenger si MSN Messenger au devenit interoperabile, a aparut din nou ideea unei fuziuni spectaculoase. Interesul este maxim pentru ca, daca s-ar realiza, achizitia ar fi cu siguranta cea mai scumpa din istoria Internetului. Fie ca recunoastem sau nu, multe dintre achizitiile de pe piata de Internet din 2005 si 2006 au fost previzibile. Toate au fost realizate de marii moguli ai lumii IT mondiale. Printre altele, Yahoo! a cumparat Del.icio.us si Flickr, eBay a cumparat Skype, iar Microsoft si Google n-au ramas nici ele cu cosurile goale. Toata aceasta goana dupa start-up-urile cu potential a adus, în acelasi timp, si un anumit grad de relaxare, combinata cu nevoia tot mai evidenta de spectacol, în randurile actionarilor acestor mari companii. Ritmul de crestere al actiunilor s-a redus, iar investitorii asteapta noi provocari, care sa le multiplice banii în acelasi ritm de pana acum. „Microsoft ar trebui sa cumpere Yahoo! pentru a putea sa contracareze amenintarea Google si sa-si consolideze pozitia online“, spunea, în martie 2006, un raport Merrill Lynch. Potrivit aceluiasi raport, „o alianta Yahoo.com/MSN.com ar putea sa atraga aproximativ 40% din piata de cautare din SUA, foarte aproape de Google.com, care ar avea 47% din piata“. Tinta este Google Dintr-o anumita perspectiva, achizitia Yahoo! ar fi o lovitura buna pentru Microsoft si actionarii acestuia. S-ar putea elimina astfel, prin aceeasi miscare, unul dintre competitorii companiei în multe segmente ale lumii online. În acelasi timp, s-ar putea integra foarte bine Yahoo.com si serviciile sale în jocul de business tintit spre computerele personale sau gadgeturi mobile pe care Microsoft da impresia ca îl face. O analiza a capitalizarii bursiere pe care o au cele trei companii implicate în aceasta discutie ne arata cifrele despre care am vorbi în cazul unei preluari totale a Yahoo!. În topul capitalizarii, Microsoft conduce cu 236 de miliarde de dolari, urmata de Google, cu 120 de miliarde, si de Yahoo!, cu 36 de miliarde. Motive care sustin preluarea Microsoft stie multe despre Yahoo!. Timp de ani întregi, Microsoft a folosit reteaua Overture pentru a servi campanii publicitare în portalul MSN. Ulterior, Overture a devenit proprietate a Yahoo! si a reprezentat fundamentul sistemului de publicitate online pe care îl foloseste Yahoo.com. Prin urmare, Microsoft are toate sansele sa stie ce fel de servicii doresc advertiserii, cum reactioneaza utilizatorii la campaniile publicitare etc. O alianta exista deja, nu doar la nivelul sistemelor de mesagerie instanta . Altfel, de ce ar dori ambele companii sa cumpere terenuri în Quincy, Washington, aproape în acelasi timp? Articolul care aducea stirea, publicat în mai toate ziarele americane de profil, explica interesul prin costul mic al terenurilor, costul redus al fortei de munca ori spatiul enorm de dezvoltare. Se mai aduceau în discutie multe alte argumente similare, datorita carora cele doua companii ar dori sa-si dezvolte în acel spatiu propriile data-center. Toate aceste lucruri sunt importante, cu siguranta, dar se întalnesc în multe locuri din SUA sau din lume. Or, cu exceptia cazului în care autoritatile locale din Quincy au calitati extraordinare de vanzatori, terenurile apropiate ar putea semnifica intentia celor doua companii de a pregati un viitor comun, într-un spatiu pe care pot decide la un anumit moment sa-l unifice. Microsoft ar avea bani pentru achizitie. Compania are o Capitalizare bursiera de aproape 7 ori mai mare decat a Yahoo!. Potrivit analistilor de la Merrill Lynch, cel mai rau scenariu ar însemna o pierdere de 5 dolari pentru fiecare actiune pentru investitorii Microsoft, în eventualitatea unui esec total al integrarii Yahoo!. În acelasi timp însa, potentialul lui Google de a macina cota de piata a Microsoft pe portiunile în care acesta din urma este lider de multi ani (computerul personal si aplicatiile Windows, Office etc.) ar putea însemna un risc major pentru dezvoltarea ulterioara a companiei, care s-ar traduce printr-o pierdere mai mare. In plus, nu exista spectrul unei acuzatii de concentrare monopolista. Multi analisti sustin ca este momentul perfect pentru ca Microsoft si Yahoo! sa nu-si puna problema amenintarii unei eventuale interdictii legale privind tranzactia. Google este aproape de 47% din piata cautarilor din SUA, pe cand eventuala coalitie Yahoo! - Microsoft ar ajunge la 40% din piata. Motive care infirma preluarea Adversarii ideii sustin ca singurul motiv cu adevarat important pentru care Microsoft ar putea achizitiona Yahoo! ar fi utilizatorii înregistrati si publicul captiv al Yahoo!. Sa nu uitam ca, potrivit tuturor statisticilor, Yahoo! este cel mai vizitat website din lume, cu un trafic de peste 100 de milioane de vizitatori lunar. În acelasi timp însa, o eventuala preluare ar aduce în curtea Microsoft toate acele probleme pe care Yahoo! n-a reusit sa le rezolve înca: popularizarea la un nivel eficient a serviciilor de cautare, a grupurilor, a mail-ului si a multor altor idei, precum si lipsa unei strategii eficiente de monetizare a serviciilor sale. Un eventual esec al acestei integrari ar fi greu de acoperit de Microsoft, care a dezvoltat, la randul sau, multe servicii similare celor de la Yahoo!, unele suferind de aceleasi probleme de monetizare extrem de slaba. Pentru multi, achizitia ar folosi unui singur jucator din piata: Google, din moment ce Microsoft ar fi prea ocupata cu integrarea noului venit la un nivel acceptabil. Sustinatorii Google au compus chiar o gluma pe seama asocierii dintre cei doi rivali. Se spune ca achizitia ar urma sa dea nastere unei noi companii, care sa se numeasca „Microwho?“, dupa modelul Microsoft - Yahoo!. Cele doua companii merg insa înainte cu planurile lor si colaboreaza, indiferent daca vor decide vreodata sa fuzioneze. ( continuarea in Saptamana Financiara )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele