IT & C

Amenda de 1.500 RON pe zi pentru Orange Romania

Orange Romania are obligatia de a plati Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii o amenda in valoare de 1.500 RON (15.000.000 lei vechi) pentru fiecare zi de intarziere in furnizarea documentatiei necesare pentru stabilirea noilor tarife de interconectare, fundamentate pe costuri. Aceasta este decizia Curtii de Apel Bucuresti, care a respins cererea operatorului de comunicatii mobile de anulare a deciziei prin care ANRC a sanctionat-o pentru nefurnizarea documentatiei.
Orange Romania avea obligatia de a transmite ANRC aceasta documentatie pana la data de 31 martie 2004. Termenul a fost depasit, fara a fi insotit, din partea reprezentantilor companiei, de o justificare sau de propunerea unui alt termen pana la care ar fi putut elabora si transmite aceasta documentatie. Astfel, incepand cu 15 septembrie 2004, ANRC a sanctionat compania cu amenda administrativa in valoare de 15.000.000 lei pe zi de intarziere.
Acum, Curtea de Apel Bucuresti s-a pronuntat printr-o sentinta definitiva in favoarea ANRC, amenda urmand sa se aplice incepand cu data de 15 septembrie 2004 pana la data executarii obligatiei de a transmite in mod complet si corect documentatia aferenta modelului de calculatie a tarifelor de interconectare. Numai pana astazi, suma pe care o datoreaza Orange se ridica la peste 7 miliarde de lei vechi. ANRC a mai intentat asemenea procese si altor operatori, procese care sunt inca in curs de judecare .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele