IT & C

Adobe a lansat versiuni noi de Flash Player şi Flex

Adobe Systems intenţionează a lansat miercuri o serie de upgrade-uri la software-ul său Flash Player şi la aplicaţia de dezvoltare pentru aplicaţii web, Flex. Flash Player 9 pentru Windows şi Macintosh, disponibil gratuit pentru download, a fost refăcut pentru a asigura performanţe mai ridicate şi mai multă "expresivitate" şi interactivitate, a declarat Sydney Sloan, group product marketing manager la Adobe. Sloan a declarat că Adobe va lansa şi o versiune pentru Linux a Flash Player 9, dar nu a specificat o dată. În tandem cu lansarea Flash Player 9, Adobe a lansat şi gama de produse Flex 2, care include un Software Development Kit Flex 2 gratuit, entry-level, al cărui scop este încurajarea dezvoltării aplicaţiilor Flash. Scopul companiei este de extinde numărul dezvoltatorilor Flex de la cateva mii la un milion în următorii cinci ani, a declarat Sloan. Flex Builder 2, o aplicaţie comercială bazată pe cadrul open-source Eclipse , costă 499 de dolari. Versiunea nouă asigură o creştere a vitezei în dezvoltare datorită unor componente integrate şi beneficiază de ActionScript 3.0, cea mai recentă versiune a limbajului de scripting al Adobe. Adobe a schimbat de asemenea şi condiţiile de licenţiere pentru Flex Data Services 2, software-ul server pentru conectarea la aplicaţiile back-end. Clienţii pot utiliza gratuit o versiune Express a software-ului pe un server single-processor. Versiunea high-end , Flex Data Services 2, costă 20.000 de dolari pe procesor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele