"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Franţa şi emiratul Abu Dhabi au semnat marţi un acord pe 30 de ani privind crearea în 2012 a unui muzeu purtand marca Luvru la Abu Dhabi, pentru care Franţa va pune la dispoziţie expertiza şi operele sale de artă în schimbul sumei de un miliard de euro, relatează AFP şi AP. Din această sumă, numai concesionarea către emiratul Abu Dhabi a numelui Luvru va aduce muzeului 400 de milioane de euro pe 30 de ani, dintre care 150 de milioane plătite în termen de o lună, potrivit termenilor acordului.
Acordul, o premieră mondială, a fost semnat de ministrul francez al culturii Renaud Donnedieu de Vabres şi preşedintele Autorităţii pentru turism din Abu Dhabi, şeicul Sultan ben Tahnun Al-Nahyan, membru al familiei regale. Noul muzeu , a cărui construcţie va începe anul acesta pe insula Saadiyat (în arabă, insula Fericirii) în largul capitalei Emiratelor Arabe Unite, va avea o suprafaţă de 24.000 de metri pătraţi. Conceput de arhitectul francez Jean Nouvel, el va costa 83 de milioane de euro.
Franţa şi muzeele sale vor împrumuta timp de zece ani de la data deschiderii muzeului, pe bază de voluntariat , opere pentru o durată care nu va depăşi doi ani. Circa 300 de opere, prin rotaţie, vor fi împrumutate anual în primii patru ani, apoi 250 şi 200 pe an în tranşe de trei ani
Acest proiect nu este văzut însă cu ochi buni de numeroşi responsabili din lumea artelor din Franţa, care se tem de riscurile unei derive comerciale, de ameninţări în legătură cu integritatea operelor sau riscuri de cenzură din partea autorităţilor locale.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Utilizatorii care vor sa conduca in siguranta, fara ca telefonul sa le distraga atentia, dar nu sunt amatori de casti Bluetooth, au acum la dispozitie Griffin SmartTalk Solar, un accesoriu mobil "pentru parbriz", cu incarcare solara. citeste mai departe »
IKEA ar putea lansa in curand o camera foto de carton, care foloseste doua baterii AA. Conceptul nu este o gluma, iar camerele au intrat deja in productie si au fost trimise presei ca obiecte promotionale. citeste mai departe »
Suita de programe Microsoft Office 15 va avea integrata o functionalitate cloud ridicata, arata un clip de prezentare ajuns online. Microsoft Office 15 va aduce utilizatorii cu un pas mai aproape de cloud, la lansarea sa, dupa Windows 8. citeste mai departe »