"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Un albanez care s-a suit pe un stalp de înaltă tensiune de unde intenţiona să se arunce, a produs o pană de curent de două ore care a afectat întreg sudul Albaniei, informează miercuri EFE. Conducerea companiei locale de electricitate s-au văzut marţi obligaţi să întrerupă alimentarea cu energie electrică pentru a evita o tragedie , după ce au constatat că un cetăţean de 40 de ani din localitatea sudică Ballsh s-a urcat pe un stalp de înaltă tensiune, de 30 metri înălţime, în apropierea centralei electrice a oraşului. Stalpul face parte din reţeaua de distribuţie energetică ce deserveşte patru regiuni din sudul ţării.
Supărat pentru că avusese o ceartă cu un vecin, bărbatul s-a căţărat pe stalp şi a ameninţat că se aruncă de acolo, iar apoi s-a codit să mai coboare de teamă să nu fie reţinut de poliţie. Totuşi, surse din cadrul forţelor de ordine au precizat că nu vor lua nici o măsură împotriva bărbatului, apreciind că este vorba despre un bolnav mintal şi că reţinerea lui i-ar putea înrăutăţi starea de sănătate.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Utilizatorii care vor sa conduca in siguranta, fara ca telefonul sa le distraga atentia, dar nu sunt amatori de casti Bluetooth, au acum la dispozitie Griffin SmartTalk Solar, un accesoriu mobil "pentru parbriz", cu incarcare solara. citeste mai departe »
IKEA ar putea lansa in curand o camera foto de carton, care foloseste doua baterii AA. Conceptul nu este o gluma, iar camerele au intrat deja in productie si au fost trimise presei ca obiecte promotionale. citeste mai departe »
Suita de programe Microsoft Office 15 va avea integrata o functionalitate cloud ridicata, arata un clip de prezentare ajuns online. Microsoft Office 15 va aduce utilizatorii cu un pas mai aproape de cloud, la lansarea sa, dupa Windows 8. citeste mai departe »