Tot efortul stiintei moderne a fost acela de-a securiza pentru om un domeniu al legilor clare si distincte care sa-i asigure stapanirea naturii inconjuratoare si a propriei naturi. In aceasta intelegere, stiinta si credinta erau opuse una alteia! Cu toate acestea secolul XX a zguduit puternic multe din pretentiile stiintei asa cum o cunoastem cel putin din secolul XVII incoace. Einstein a rezumat foarte bine situatia cand a afirmat: “Lucrul cel mai inexplicabil cu privire la univers este ca poate fi explicat.” De unde vin legile care dau seama de functionarea universului: sunt ele absolute sau conventionale, sunt, adica constitutive universului sau nu? Este intrebarea pe care si-o pune Paul Davies, profesor la Arizona State University, in paginile New York Times. Afirmatia profesorului american ca stiinta se bazeaza si ea pe credinta, pe credinta in rationalitatea universului, a nascut dezbateri furtunoase pentru ca punea in discutie opozitia dintre credinta si stiinta. In opinia curenta, stiinta este rationala iar credinta irationala, or daca stiinta se bazeaza si ea pe o credinta inseamna oare ca stiinta e irationala sau ca legile pe care stiinta le descopera sunt lipsite de realitate, descriind o conventie , au intrebat speriati multi bloggeri . In furtuna pe care a dezlantuit-o, profesorul american s-a grabit sa precizeze ca nu e vorba de-a pune sub semnul intrebarii faptul ca universul are o structura rationala descrisa de legi, ci chestiona statutul acestora. Descriu legile doar universul nostru sau sunt ele deasupra lui, descriind orice structura organizata posibila? Sugestia profesorului Davies ca legile nu sunt absolute, ci ‘relative’ la cadrul descris de acest univers a pus in mod radical sub semnul intrebarii daca nu stiinta ca atare, atunci intelegerea ei clasica. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro