A fost descoperita o forma solida a dioxidului de carbon, care poate fi folosita la producerea unei sticle foarte rezistente si in acelasi timp la acoperirea dispozitivelor microelectonice. Materialul, numit carbon de amoniu, a fost creat de o echipa de italieni. Oamenii de stiinta au spus celor de la ziarul Nature ca obtinerea materialului a fost posibila si in trecut, dar nu s-a incercat obtinerea acesteia in laborator. A fost obtinut din gheata sfaramata, o forma a dioxidului de carbon folosita la crearea fumului in spectacole, la presiune mare. Oamenii de stiinta sunt interesati de noul material pentru ca poate fi folosit si in alte scopuri. Deasemenea, sunt increzatori ca de aici vor obtine indicii cu privire la ceea ce se intampla in centrul planetelor , cum este de exemplu Jupiter. Proprietati neobisnuite Toate elementele chimice pot fi clasificate in tabloul periodic, ca grupe de elemente cu proprietati similare. Carbonul face parte din grupa IV (acum numita mai exact grupa 14) grupa care include deasemenea siliciu, germaniu, cositor si plumb. Spre deosebire de alte elemente care se tranforma in stare solida cand intra in reactie cu oxigenul la o presiune atmosferica normala, carbonul se transforma in gaz: monoxid si dioxid de carbon . Aceasta se intampla datorita faptului ca atomii de carbon sunt mai usori decat alte elemente din grupa. " Carbonul si sticla pot determina aparitia unor materiale tehnologice folositoare", spune profesorul Paul McMillan, University Colege London. Cand siliciul intra in reactie cu oxigenul se formeaza mineralul de cuart, care este de obicei folosit la obtinerea sticlei. Germaniul reactioneaza similar si este folosit la obtinerea sticlei pentru lentile si cablurile cu fibra optica . Ambele tipuri de sticla sunt formate dintr-o retea dezordonata de atomi. Dar cand carbonul reactioneaza la temperatura din camera, atunci nu se mai formeaza o retea. In schimb, atomii de carbon si cei de oxigen formeaza molecule discrete si de aici rezulta gazul. Dioxidul de carbon se poate afla in stare solida, cum ar fi gheata, prin racire si sfaramare. Chiar si asa in aceasta forma solida, moleculele nu se unesc cu cele de alaturi si raman astfel unitati discrete. Simularile au aratat ca in conditii normale moleculele pot fi determinate sa se uneasca si sa formeze material din care sa se obtina sticla. Presiune extrema Recent, oamenii de stiinta din California au reusit sa faca moleculele de dioxid de carbon sa formeze o retea solida, aplicand presiune mare la temperaturi ridicate . Descoperirea lor poate conduce spre o cale de acumulare sau dispunere de dioxid de carbon, care poate contribui substantial la incalzirea globala. Pentru a crea amorful de carbon pentru sticla, echipa condusa de profesorul Mario Santoro si Federico Gorelli de la Universitatea din Florenta a incalzit dioxid de carbon solid la o presiune de 400.000 de ori mai mare decat presiunea atmosferica. Materialul a fost apoi racit la temperatura camerei pentru a forma sticla. Cei ce au analizat materialul din punct de vedere al atomilor, au confirmat ca sticla are o structura similara cu cea a siliciului, dar se pare ca este mult mai rezistenta si puternica, la fel ca diamantul. Cand materialul este depresurizat, se transforma din nou in molecule discrete. Urmatorul pas al cercetarii este acela de a face sticla sa-si pastreze forma si la temperatura camerei. "Mineralele pe baza de carbon si sticla pot determina materiale tehnologice foarte folositoare, daca vom putea sa le adaptam la mediul ambiant", spunea intr-un articol din Nature, profesorul Paul McMillan, UCL. Aplicatiile pot include sticla foarte dura sau straturi protectoare pentru dispozitivele microelectrice. Oricum , intr-o prima faza, cei care se ocupa cu studierea planetelor vor avea mai multe indicii in legatura cu ceea ce se intampla in interiorul planetelor, cunoscute ca giganti de gaz. "Aceste descoperiri vor ajuta deasemenea la stabilirea regulilor pentru intelegerea structurii, lipirea si proprietatile termodinamice odata ce experimentele vor fi facute la presiune mare, temperaturile inalte simulandu-le pe cele din interiorul planetelor", spune profesorul McMillan.