"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Conform zodiacului chinez, peste numai două săptămani începe „Anul Porcului" (sau al Mistreţului - după unele surse), care le va aduce oamenilor mult noroc la bani, dar şi copii inteligenţi şi altruişti. Ca atare, chinezii au anul acesta o simpatie deosebită pentru porcine. Comercianţii au făcut imediat rost de porci dintr-o rasă pitică, pe care îi importă din Australia şi acum îi vand cu 65 de dolari bucata, pe post de animale de casă.
Purceii, care cantăresc numai cinci-şase kilograme, mănancă puţin şi sunt deosebit de agili, fiind gata oricand de o plimbare prin parc. Ei pot fi păstraţi pe balcon , într-o cuşcă specială, fiind mai puţin pretenţioşi decat cainii tradiţionali.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Utilizatorii care vor sa conduca in siguranta, fara ca telefonul sa le distraga atentia, dar nu sunt amatori de casti Bluetooth, au acum la dispozitie Griffin SmartTalk Solar, un accesoriu mobil "pentru parbriz", cu incarcare solara. citeste mai departe »
IKEA ar putea lansa in curand o camera foto de carton, care foloseste doua baterii AA. Conceptul nu este o gluma, iar camerele au intrat deja in productie si au fost trimise presei ca obiecte promotionale. citeste mai departe »
Suita de programe Microsoft Office 15 va avea integrata o functionalitate cloud ridicata, arata un clip de prezentare ajuns online. Microsoft Office 15 va aduce utilizatorii cu un pas mai aproape de cloud, la lansarea sa, dupa Windows 8. citeste mai departe »