"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
O femeie din Canada , care era dată cu un parfum foarte puternic, a fost coborată din autobuz , de două ori, pentru că şoferii s-au plang că mirosul îi incomodează. Parfumul "Very Irresistible ", de la Givenchy , despre care se spune în reclamă că este imprevizibil , îndrăzneţ şi senzual, nu a plăcut celor doi şoferi de autobuz din Calgary care i-au interzis ferm canadiencei să se urce în mijlocul de transport pe care îl conduceau.
"Am fost umilită şi mi-era ruşine în faţa celorlalţi călători. Am coborat din autobuz plangand", a spus Nathalie Kuhn, de 25 de ani. Această atitudine a şoferilor, rar întalnită, demonstrează o schimbare de comportament în Canada şi o intoleranţă faţă de utilizarea parfumurilor foarte tari, în aceeaşi manieră în care fumul de ţigară este din ce în ce mai puţin acceptat, sunt de părere experţii citaţi de către media locală.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Vai ce badarani sunt soferii aia ! In primul rand am avut si eu Very Irresistible si nu este deloc un parfum foarte tare , este chiar foarte placut si suav ... poate fata isi daduse in cantitati industriale daca a ajuns mirosul pana la ei , dar asta nu le da dreptul sa o coboare din autobuz . Oare daca mirosea a transpiratie procedau la fel ?
Pagina 1 din 1
1
Adauga comentariul tau la articolul "Parfumul puternic, interzis în autobuze"
Comentariul a fost adaugat cu succes!
Cei care au citit "Parfumul puternic, interzis în autobuze" au citit si :
Utilizatorii care vor sa conduca in siguranta, fara ca telefonul sa le distraga atentia, dar nu sunt amatori de casti Bluetooth, au acum la dispozitie Griffin SmartTalk Solar, un accesoriu mobil "pentru parbriz", cu incarcare solara. citeste mai departe »
IKEA ar putea lansa in curand o camera foto de carton, care foloseste doua baterii AA. Conceptul nu este o gluma, iar camerele au intrat deja in productie si au fost trimise presei ca obiecte promotionale. citeste mai departe »
Suita de programe Microsoft Office 15 va avea integrata o functionalitate cloud ridicata, arata un clip de prezentare ajuns online. Microsoft Office 15 va aduce utilizatorii cu un pas mai aproape de cloud, la lansarea sa, dupa Windows 8. citeste mai departe »