"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
O genă deficientă ar putea avea legătură cu apariţia schizofreniei şi depresiei, potrivit unor studii efectuate pe şoareci de o echipă de oameni de ştiinţă ale căror rezultate au fost publicate în revista 'Neuron', relatează AFP. Gena DISC1 a fost identificată în 2000 într-o familie scoţiană care avea un trecut bogat în boli mentale, însă puţine lucruri sunt cunoscute încă în privinţa modului în care mutaţia acestei gene poate provoca probleme mentale.
Oamenii de ştiinţă speră că prin reproducerea acestei deficienţe genetice la şoareci, aceştia vor putea fi folosiţi drept cobai pentru viitoare tratamente. Cercetătorii au modificat chimic această genă şi au reintrodus-o la şoareci. Gena DISC1 a suferit mutaţii diferite: un grup a dezvoltat simptome de tip schizofrenic cu deficit de atenţie şi probleme de memorie , iar altul a manifestat semne de depresie.
Primul grup a fost tratat cu neuroleptice de tip Haldol şi Clozapine, iar celălalt grup cu antidepresive de tip Zyban. În ambele cazuri, starea şoarecilor modificaţi genetic s-a ameliorat. Potrivit profesorului David Porteous de la Universitatea Edinburgh , acest studiu confirmă cercetări precedente, potrivit cărora există o relaţie între această genă şi schizofrenie , depresie şi bolile maniaco-depresive.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Utilizatorii care vor sa conduca in siguranta, fara ca telefonul sa le distraga atentia, dar nu sunt amatori de casti Bluetooth, au acum la dispozitie Griffin SmartTalk Solar, un accesoriu mobil "pentru parbriz", cu incarcare solara. citeste mai departe »
IKEA ar putea lansa in curand o camera foto de carton, care foloseste doua baterii AA. Conceptul nu este o gluma, iar camerele au intrat deja in productie si au fost trimise presei ca obiecte promotionale. citeste mai departe »
Suita de programe Microsoft Office 15 va avea integrata o functionalitate cloud ridicata, arata un clip de prezentare ajuns online. Microsoft Office 15 va aduce utilizatorii cu un pas mai aproape de cloud, la lansarea sa, dupa Windows 8. citeste mai departe »