Intr-un scenariu post-cyber-punk, noua ordine mondiala e dictata de cel care detine informatia. Folosim aplicatii Google mai des decit programe Microsoft si din ce in ce mai multi giga de informatie personala stau pe g-servere, si nu pe hard-uri. Nu trebuie neaparat sa crezi teoriile care ii pun pe inventatorii motorului de cautare modern, Sergey Brin si Larry Page, in fruntea unei lumi din viitor in care cei care detin suprematia pot instaura, daca vor, o dictatura. Principiul lor de baza e ca se pot face bani fara sa faci rau („Don’t Be Evil“), iar visul celor doi fondatori a fost, inca de cind erau studenti la Stanford, sa organizeze toata informatia din lume (sic!). Google ne obisnuieste sa nu mai fim dependenti de sisteme de operare si de software-uri, ci doar de prezenta online. Singura conditie sa „lucrezi pe Internet“ e sa folosesti servicii cum ar fi Google Docs , care permit editarea de text (individuala sau colaborativa), direct in browser, fara sa instalezi nimic pe hard. Pina cind biroul „la distanta“ va deveni ceva comun, tendinta de a pastra din ce in ce mai multe in spatiul virtual va fi si mai accentuata. Orice cont de Gmail mai capata gratuit cite 0,4 MB pe zi si poate fi folosit si ca mediu de stocare. Pare ciudat sa vezi cum un strain iti ofera atitea instrumente care-ti usureaza viata. Mai ales acum, dupa achizitia celui mai bine cotat „plasator de bannere online“, DoubleClick, pentru 3,1 miliarde de dolari, Google are asigurata suprematia in publicitatea online. In conditiile in care industria advertisingului online are o crestere anuala de 30-40%, „to google“ a devenit expresie acceptata de Oxford de anul trecut si google.com domina topul motoarelor de cautare, procesind zilnic pina la 2,5 miliarde de cereri. Google ne-a obisnuit cu ideea de la care a pornit: orice exista in retea poate fi gasit rapid si cu exactitate. Despre actuala arhitectura a spatiului virtual s-a scris inca din 1993, cind Eric Schmidt (pe atunci la Sun Microsystems, astazi CEO al Google) prevedea ca cei care vor domina informatia nu vor fi companiile producatoare de procesoare si de sisteme de operare rapide, ci aceia care detin cele mai bune retele si algoritmi de cautare si sortare. Google nu-si recunoaste, inca, planurile de a deveni provider de Internet, desi miile de kilometri de fibra optica cumparate incepind cu 2004 ridica intrebari. O data cu aparitia centrelor regionale de date, despre care „Wired Magazine“ a scris in extenso , Google iti aduce virtualul mai aproape. Fizic. Fermele de servere pe care le instaleaza in jurul lumii sint centre de procesare a datelor care stocheaza local continut aflat la distanta, accelerind accesul la informatie si manipularea ei. Google cucereste lumea cu fiecare click pe care il dam, pentru ca in googlecratie opinia populara conteaza cel mai mult si vinde cel mai bine. Ce inseamna ca o companie cu capital privat este in acelasi timp distribuitor si detinator al unei cantitati sensibile din urmele virtuale ale vietii noastre ramine de vazut. Ar trebui sa ne gindim mai mult la asta, atita vreme cit sintem cu totii angajati la Google. Si e imposibil sa ne dam demisia: ca sa facem o lume mai buna, asa cum si-a propus compania inca de la inceput, trebuie sa raminem parte din retea. Cel mai valoros brand din lume Votata recent (Millward Brown) ca fiind cel mai valoros brand la ora actuala, inaintea unor giganti cum ar fi Microsoft, General Electric sau Coca-Cola, compania se poate considera stapina unui imperiu media care va impune regulile democratiei sau ale googlecratiei. Dupa ce-au inventat standardul de indexare a informatiei digitale (PageRank), cei de la Google n-au facut decit sa experimenteze, pe bani multi, idei revolutionare. Googlecratii si-au imaginat harti nu doar ale spatiilor familiare omului (Google Earth, Google Maps ), ci si ale universului (Google Universe). Google mapeaza orice informatie care poate deveni „media“. Adaugind, de exemplu, sunete hartilor digitale. Iar la transformarea masei de informatie intr-o platforma de cunostinte participam cu totii, cu aceleasi unelte. Nu putem fi impotriva unui totalitarism ai carui activisti sintem, nu?