Trustul de presa Media On a lansat, ieri, saptamanalul Euro Lider, prima publicatie romaneasca dedicata exclusiv promovarii liderilor romani in context european si a liderilor europeni in raporturile cu Romania. Publicatia prezinta povestile de succes ale liderilor romani care, prin actiunile si atitudinea lor, contribuie la modernizarea si europenizarea societatii romanesti .
De asemenea, Euro lider propune cele mai interesante topuri in care sunt implicati liderii romani, indiferent de domeniul in care s-au consacrat: politica, economie, cultura, stiinta, mass-media.
"Euro Lider reprezinta un concept si o abordare unica pe piata media romaneasca, fiind, in acelasi timp, o sursa credibila de informare si un sustinator permanent al integrarii societatii romanesti pe parcursul celor 622 de zile ramase pana la momentul aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana", a declarat Dan Apostol, director de proiect Euro Lider.